Proiect umanitar de donație a echipamentului stomatologic instituțiilor din Republica Moldova

Urmare a cooperării Ambasadei Republicii Moldova la Londra cu University College of London (UCL), companiile inginerești ISG și Keltbray LTD, precum și cu Asociația de caritate MAD Aid, a fost inițiat un proiect de donație a unui set de echipament stomatologic Republicii Moldova.
Lotul umanitar ce conține 10 scaune stomatologice va ajunge în instituții de învățământ și medicale din Republica Moldova, care nu dispun de echipament sau au în dotare scaune stomatologice vechi și uzate, precum și în unele penitenciare din țara noastră.
Proiectul respectiv, realizat cu eforturi comune, este o confirmare a sprijinului oferit de partenerii britanici în domeniul umanitar, precum și o oportunitate de consolidare a cooperării bilaterale în sfera dată.



